| Vision Consulting - Curs formator - Partea I: 5,6,7 martie. Recenzie |
|
|
|
| Recenzii de training |
| Scris de BRANDUSA |
| Sâmbătă, 13 Martie 2010 17:26 |
Cursul autorizat de formator tinut de Catalina Mariuta, trainer Vision Consulting, se desfasoara pe parcursul a sase zile impartite in doua serii de cate trei zile. Prima serie a avut loc intre 5 si 7 martie, urmand ca a doua sa se desfasoare intre 19 si 21 martie. Obiectivul cursului, dupa cum e enuntat de Vision Consulting, consta in insusirea diferitelor tehnici de formare si in dezvoltarea abilitatilor necesare pentru instruirea adultilor. In primele trei zile am aflat mai multe despre Principiile formarii si Etapele formarii, urmand ca in urmatorul weekend de training sa aprofundam Organizare logistica, Desfasurarea programului de formare si Excelenta formarii. Aici puteti gasi agenda de curs detaliata.Trainerul Catalina Mariuta a creat un mediu prietenos si profesionist printr-o prezenta plina de caldura, iar trainingul in sine s-a bazat foarte mult pe metode experientiale, acest fapt fiind cel care mi-a atras atentia si mi-a placut in mod deosebit.
Am invatat despre ce inseamna activitatea de formator trecand pe rand prin rolurile de cursant si de trainer si discutand despre experientele noastre. Astfel, am aflat ca exista patru stiluri de invatare, iar noi, ca traineri, trebuie sa ne concepem cursul intr-o maniera in care toate cele patru stiluri sa fie acoperite. Pentru a realiza eficient acest lucru este nevoie initial de intelegerea stilului propriu de invatare (in cazul meu, activ si reflexiv), iar sintagma "Fa altuia ce-ti place tie" sigur nu se aplica trainingurilor. Asadar este indicat sa ne structuram cursurile in asa fel incat varietatea stilurilor sa nu constituie o piedica, iar cursantii sa aiba o experienta cat mai placuta. Si, nu in ultimul rand, am aflat ca "Fa ce zice popa, nu ce face popa" nu-si are corespondent in sala de curs a Catalinei Mariuta. Am invatat nu doar din ce ne-a spus si din experientele noastre, ci mai ales din exemplul ei. Cursul de formator are loc la sediul Vision Consulting din Strada Doamnei 14-16, o casa renovata aflata la 2 minute de Piata Universitatii. Desi curtea nu se ridica la nivelul asteptarilor, probabil nu e responsabilitatea directa a Vision Consulting,(sunt mai multe companii care impart aceeasi intrare), trainingul a fost oricum indoor, intr-un sediu foarte primitor. Pentru ca trainingul nu s-a incheiat inca, acest review contine doar primele mele impresii. Voi reveni dupa 21 martie cu mai multe detalii si reactiile participantilor. Pana atunci, puteti afla mai multe despre Vision Consulting de aici. |
| Alte articole | |