| Programul Negociatorul (doar pentru oameni mari) 12/7/2008 |
|
|
|
| Diverse traininguri |
| Scris de 3ner |
| Joi, 04 Decembrie 2008 22:44 |
Programul NEGOCIATORUL este primul program complex din Romania ce iti dezvolta abilitati multiple pentru a negocia mai bine. Exista oportunitatea customizarii, fiecare cursant putandu-si alege zilele care i se potrivesc in functie de tematica abordata. Am realizat o prezentare tematica pentru fiecare zi, care sa va poata facilita orientarea catre trainingul ce vi s-ar putea potrivi (sau catre trainingul adecvat cerintelor dumneavostara)Programul Negociatorul iti ofera avantajul special de a afla tehnici din trei zone cheie: zona Actoriceasca, zona Programarii Neurolingvistice (NLP) si zona Tehnicilor de Vanzari si Negociere (uzuale dar necesare). Pentru cine este acest program? PROGRAMUL NEGOCIATORUL1. Acest program este deosebit de util Companiilor care au pe zona de negocieri sau vanzari, un numar redus de persoane. Pentru aceste companii organizarea unui training la sediul companiei devine costisitoare, astfel ca, rezervarea unui numar de locuri in programul Negociatorul este mai mult decat oportuna.2. Persoanelor angajate care si-au propus sa-si dezvolte abilitati cheie care tin de avansarea in cariera sau de performanta la locul de munca (abilitati comunicare, negociere, prezentare, vanzari, argumentare, persuasiune, etc. 3. Recunoastem de asemenea, ca acest training nu este destinat unui public foarte larg. Tematica pusa in discutie ofera dezvoltarea de abilitati pe o zona bine definita. 4. Citam aici un cursant de-al nostru care a spus un lucru deosebit: "Este un training pe care o sa-l recomand cu cea mai mare incredere, prietenilor, cunostintelor si colegilor ... nu insa si Concurentei" . Detalii si inscrieri www.training uri.ro |
| Alte articole | |